Ziua internationala a persoanelor varstnice
1 octombrie

In pragul micului paravan apare bunica Ecaterina, povara celor 92 de ani

apasa umerii ei slabi. Prima data cand o vezi o stafulgerare iti sageata inima.

Simti mila si duiosie si totodata nu poti sa treci cu vederea chipul ei

atat de departe de frumusetea tineretii.

-Veniti, veniti, asa te intampina bunica


Fara veste incepe sa-ti povesteasca secvente din viata ei, nu asteapta sa-i
spui pentru ce ai venit si ea ajunge cu gandul in copilarie, iti spune ca a
ramas fara mama de la varsta de 5 ani, ca a avut o copilarie tare necajita si
cum tatal ei a blestemat-o si a trimis-o sa munceasca de mica la turci in
Constanta.

Deodata incepe sa-si strige copii si lacrimile ii curg pe obraz, ii striga pe
nume


-Luca, Luca cui m-ai lasat mama, vin strainii sa ma vada, tu trebuia sa fii
ajutorul batranetii mele.

Asa afli ca 5 din copii ei au murit iar unul din cei ramasi nu a mai venit
de 3 luni sa o vada.
Bunica nu aude, asfel incat trebuie sa-i scrii ce vrei sa-i spui, cu greu
citeste, cu greu poti comunica cu ea.

I-am scris, intreband-o ce ar vrea sa-i aducem

- Banane, ciucalata si zahar.

Iar isi aminteste de baietii ei si din nou incepe sa-i strige.

- Parintele mi-a adus de mancare, parintele din sat.

I-am pus o cruciulita la gat, o cruciulita pe care un copil din Moreni a
impletit-o la biserica, o saruta, zambeste.

- A venit Iisus la mine!
- Guzganii mi-au furat cruciulita si inelul, toate mi le-au furat.
- Cainele a murit, ea dat otrava.
- Vrei nuci?

In jurul ei se invarte o pisicuta. Lumina toamnei razbate prin crapaturile
paravanului, bunica continua sa povesteasca.

Privind-o, ascultand-o, o tristete rece iti cuprinde intreaga fiinta este
imaginea perfecta a batranetii. Acum totusi se mai poate misca, merge in gradina
si culege plante din care-si face ceai, ea se lauda ca ceaiul acela o tine in
viata si-mi arata pe plita o oala plina cu buriene pe care la prima vedere nu
le-ai fierbe niciodata, dar sa le mai si bei.
Bunica Ecaterina se pare ca stie ce face, in fiecare zi bea ceaiul ei si se
lauda cu asta.


Tot mai mult te invaluie tristetea si tot mai mult te doare sufletul privind
mainile slabe si vinete, parul alb ravasit si murdar iesind de sub un batic gri
ce a fost candva galben, deasupra lui un fes negru ii sta pe o parte gata sa-i
cada.

Ea continua sa povesteasca, nu o mai ascult. Este atat de multa tristete si
batranete in acel loc uitat de vreme.
O prind de mana, vrand sa-mi iau rama bun, e rece, tare rece, cred ca doar
lacrimile care-i curg pe obraz ii mai sunt calde.
Ii fac semn ca plec.
Imi zice
- Sa fii sanatoasa si sa traiesti ...., dar nu asa de mult ca mine.

Multumiri doamnei deputat Cristina Dobre, pentru generozitate si dorinta de a fi alaturi bunicii Ecaterina Gavril din Prisacani


Asociatia "UITA DE LACRIMI"
Liliana Moscu